vineri, 28 februarie 2014

Coupe-papier


Abia după ce le-a înfipt
câte un coupe-papier în inimă
tuturor prostituatelor
din Whitechapel,
Jack Spintecătorul a înțeles
asemănarea dintre
sigiliul unui plic
și misterul indescifrabil
al unei femei.



miercuri, 26 februarie 2014

Flori în locul pasagerilor


Poemul acesta
s-a născut pe bancheta
unui autobuz și acolo
își va petrece tot restul vieții,
iar când va muri
va fi transportat la cimitir
într-un autobuz în formă de sicriu
cu flori în locul pasagerilor.



luni, 24 februarie 2014

Biomecanică


Cine a zis
că sunt stăpânul
acestui morman de rahat,
când de fapt muștele
îmi țin lecții avansate
de biomecanică
în timp ce se strecoară
învingătoare
în despărțitura feselor mele.



joi, 20 februarie 2014

miercuri, 19 februarie 2014

Ceața cactus


Dacă vă pierdeți
vreodată
într-o ceață cactus,
faceți tot posibilul
să nu mișcați.

Cel mai bine
așteptați până se ridică.



duminică, 16 februarie 2014

Faptele apostolilor


Isus copiază cu grijă
într-un carnețel
toate semnele de punctuație
din Vechiul Testament.

Când îl umple,
scrie pe copertă
„Noul Testament”
și-l dă mai departe apostolilor.



joi, 13 februarie 2014

Testament


Când mor
vreau să fiu transformat
în bancnote
și împrăștiat în toate
oceanele lumii,
astfel ca textele sfinte
să nu mai trâmbițeze
că nu ne putem duce averea
în viața de apoi,
ci să ne învețe că noi suntem
propria noastră avere
și împreună cu ea ne risipim
singuri.



marți, 11 februarie 2014

7 x 12,7


Suntem fără ochi,
fără guri și fără urechi,
doar firele de iarbă
și florile
ne cresc pe umeri.

Tot ce avem nevoie
să știm
aflăm de la albinele
care ne împrăștie polenul
ca pe titlul unui jurnal:

Suntem 7 miliarde de oameni
și 88,9 miliarde
de măști.



duminică, 9 februarie 2014

Ghicitoare


Când pierzi un soț
ești văduvă,
când pierzi un părinte
ești orfan,
dar cum se numește
un părinte atunci
când își pierde
copilul?



joi, 6 februarie 2014

Zapata Mexican Cantina


Dacă ești prostituată,
te rog nu intra
în restaurantul nostru.

Dacă nu ești sigură
că ești prostituată,
consultă-te cu paznicul
și te va lămuri el.



marți, 4 februarie 2014

În așteptare


Te-am așteptat,
marea te-a așteptat,
șireturile dezlegate
ale lui Cristofor Columb
te-au așteptat,
prima zăpadă te-a așteptat,
însăși așteptarea
te-a așteptat,
dar cel mai mult
te-au așteptat stelele,
care așteaptă dintotdeauna.

Mi-ar plăcea
să le pot oferi ceva de băut
stelelor,
le-ar prinde bine,
mai ales într-o noapte
ca asta.



luni, 3 februarie 2014

Voi folosi întunericul drept călăuză


Voi folosi întunericul drept călăuză
pentru că sunt lingura unui orb
ce încearcă să deslușească literele
dintr-o supă alfabet
și pentru că ascunzi destule
felinare sub piele
ca să-ți admir frumusețea
de la orice depărtare.



sâmbătă, 1 februarie 2014

La cea mai mică nemulțumire


La cea mai mică nemulțumire
îmi întoarce spatele.

Va înțelege, cu timpul,
că nu sunt clama ei
de prins părul.